Home Diverse 4 cauze ale durerii abdominale la femei

4 cauze ale durerii abdominale la femei

by admin@nunta

Abdomenul este partea corpului care adaposteste cea mai mare parte a organelor interne. Tocmai din acest motiv, durerile abdominale pot fi extrem de diverse, atat din punct de vedere al caracteristicilor, cat si in ceea ce priveste cauza declansatoare. Haideti sa descoperim impreuna care sunt cele mai frecvente cauze ale durerii abdominale la femei.

Descrierea durerii

Este important ca evaluarea durerii sa se faca multidimensional, pentru ca identificarea posibilei cauze sa fie cat mai exacta. Astfel, durerea se caracterizeaza prin:

  • Debut: brusc sau treptat;
  • Locatie;
  • Durata;
  • Evolutie in timp: agravare, ameliorare;
  • Caracter: durere difuza, ascutita, colicativa, crampe;
  • Factori agravanti;
  • Factori calmanti;
  • Simptome asociate;
  • Intensitate.

Organele abdominale

Zona abdominala este cuprinsa intre zona toracica (zona pieptului) si zona pelvina. Cele mai importante organe situate la nivelul abdomenului sunt:

  • Ficatul;
  • Splina;
  • Stomacul;
  • Pancreasul;
  • Vezicula biliara;
  • Rinichii;
  • Intestinele.

In functie de organul afectat, durerea va avea anumite caracteristici specifice.

Cauze comune ale durerii abdominale

In general, durerea abdominala este legata de o patologie a unui anumit organ, iar localizarea durerii ofera indicii importante cu privire la organul afectat.

Apendicita

Apendicita reprezinta inflamatia ireversibila a apendicelui si este cea mai comuna cauza de durere abdominala care impune o interventie chirurgicala. Ramasa netratata, poate conduce la ruperea apendicelui si la imprastierea bacteriilor in abdomen, determinand o infectie severa amenintatoare de viata.

In general durerea abdominala cauzata de apendicita este localizata la nivelul abdomenului inferior sau superior drept sau in jurul buricului, este resimtita sub forma unor crampe care devin din ce in ce mai severe. Alte simptome frecvente includ starile de greata si voma, constipatie sau diaree, cresterea in volum a abdomenului, febra. 

Infectiile

Infectiile gastrointestinale se pot manifesta prin accelerarea tranzitului intestinal, crampe abdominale difuze, febra si stari de greata si voma.

Infectiile de tract urinar sunt insotite de dureri ascutite, in general de intensitate crescuta, localizate fie la nivelul pelvisului, fie la nivelul lojelor renale (partea centrala a abdomenului lateral). Simptomele asociate infectiilor urinare constau in modificari ale aspectului urinii (sange in urina, urina tulbure, miros respingator), cresterea frecventei mictiunilor si senzatia de arsura la urinare.

Menstruatia

In general, durerile menstruale sunt resimtite sub forma unor crampe in zona pelvina, insa in cazul menstruatiei foarte dureroase (numita dismenoree), durerile pot iradia in zona abdomenului inferior. Din fericire, ai la dispozitie o gama larga de pastile pentru dureri menstruale.

Sarcina extrauterina

Durerea cauzata de prezenta unei sarcini extrauterine este ascutita, intermitenta si este resimtita la nivelul pelvisului si a uneia dintre jumatatile abdomenului. Cel mai frecvent durerea este insotita de ameteala, senzatie de lesin, senzatie de presiune la nivel rectal si prezenta unor scurgeri vaginale. Prezenta acestor simptome in contextul unei sarcini extrauterine reprezinta o urgenta medicala.

Alte cauze

  • Litiaza renala/biliara;
  • Ulcer gastro-duodenal;
  • Constipatie;
  • Obstructie intestinala;
  • Sindromul colonului iritabil;
  • Chisturi ovariene.

Semne de severitate

Durerea abdominala usoara poate disparea cateodata si fara tratament medicamentos. Cu toate acestea, in unele cazuri durerea abdominala poate fi simptomul unei afectiuni severe si este important sa cunosti semnele de severitate. 

Adreseaza-te serviciului de urgenta daca durerea este de intensitate mare sau daca prezinti unul dintre urmatoarele simptome:

  • Scaune cu sange (melena);
  • Febra mare;
  • Vomismente cu sange (hematemeza);
  • Colorarea pielii sau a ochilor in galben (icter);
  • Cresterea in volum sau intarirea abdomenului;
  • Dificultati in respiratie.

De asemenea, este important sa efectuezi un consult medical daca acuzi:

  • Durere abdominala care dureaza mai mult de 24 de ore;
  • Constipatie prelungita;
  • Stari de voma;
  • Senzatie de arsura la urinare;
  • Febra;
  • Pierderea apetitului;
  • Scadere inexplicabila in greutate.

In concluzie, durerea abdominala la femei poate avea o multitudine de cauze, iar descrierea completa a durerii este esentiala pentru o identificare corecta a cauzei declansatoare.

Surse informative

Stephen Kishner, MD. Pain Assessment. 9 Nov. 2019, emedicine.medscape.com/article/1948069-overview.

Kahn, April. “What’s Causing Your Abdominal Pain and How to Treat It.” Healthline, 3 Jan. 2020, www.healthline.com/health/abdominal-pain.

O sa-ti placa: